Interpol suspectează Al-Qaida de a fi implicată în evadările unor teroriști, mai ales în Irak, Libia și Pakistan, și a lansat sâmbătă o alertă globală de securitate solicitând o vigilență sporită în toate statele membre ale organizației de cooperare polițienească, transmite AFP.
Interpol a decis că lanseze alerta „după o serie de evadări din închisori în nouă state membre, printre care Irak, Libia și Pakistan”, a anunțat sâmbătă într-un comunicat organizația internațională cu sediul la Lyon (centru-estul Franței).
„Suspectând implicarea Al-Qaida în mai multe evadări care au dus la eliberarea a sute de teroriști și criminali, alerta Interpol solicită asistența celor 190 state membre pentru a determina dacă aceste evenimente recente sunt coordonate sau legate”, a adăugat organizația.
Aceasta a mai cerut de asemenea membrilor săi „să alerteze statele în cauză dacă un terorist evadat este localizat, ceea ce ar preveni un nou atac terorist”.
Interpol amintește că luna august este o dată aniversară pentru mai multe „atacuri teroriste violente” în India, Rusia și Indonezia. „Această săptămână marchează de asemenea cea de-a 15-a aniversare a atentatului împotriva Statelor Unite de la Nairobi în Kenya și Dar es Salaam când 200 de persoane, majoritatea africani, au fost uciși, și alte 4.000 au fost rănite”, a mai subliniat Interpol.
La 7 august 1998, la Nairobi în Kenya și la Dar es Salaam în Tanzania, două atentate produse la interval de 10 minute au lovit obiective americane.
Interpol amintește că Washington a publicat de asemenea o alertă în urma unor informații apreciate „credibile”, sugerând că Al-Qaida și organizații afiliate vor continua să organizeze atacuri teroriste în cursul lunii august, în special în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord.
Statele Unite au anunțat că vor închide din motive de securitate 20 de ambasade duminică, o măsură adoptată și de Londra, Berlin și Paris.